luni, 15 mai 2023

Anunț recrutare avocat stagiar sau avocat definitiv aflat în primii doi ani de profesie

 CERINȚE

– cunoștințe teoretice solide de drept civil și procedură civilă (cabinetul nu preia cauze penale);
– o foarte bună cunoaștere a limbii române, uşurinţă şi fluenţă în exprimarea scrisă şi vorbită;
– candidatul trebuie să fie o persoană organizată, punctuală, creativă, capabilă să respecte termene limită, să aibă curiozitatea/dorința de perfecționare continuă;
– urmărirea modificărilor legislative, analiza practicii judiciare, studiul și aprofundarea literaturii de specialitate;
– cunoașterea temeinică a dosarelor încredințate, redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note de probatorii, concluzii scrise, etc;
– asistarea/reprezentarea clienților cabinetului în fața instanțelor, autorităților/instituțiilor publice;
– consultarea arhivelor instanțelor de judecată;
– disponibilitate pentru deplasări (constituie avantaj deținerea permisului de conducere).

BENEFICII
– îndrumare profesională, suport în realizarea sarcinilor de lucru și bonusuri în funcție de implicarea și rezultatele obținute;
– posibilitatea de a avea clientelă proprie (în cazul stagiarilor);
– program de lucru flexibil;
– posibilitatea de a participa, alături de avocatul titular, la seminarii/conferințe în scopul pregătirii profesionale.

Persoanele interesate pot trimite un CV, însoțit de o scrisoare de intenție (sau un text de prezentare din care să rezulte cel puțin, parcursul profesional, mențiuni cu privire la planurile profesionale viitoare, așteptările/solicitările candidatului de la o eventuală colaborare, inclusiv pretențiile financiare) la adresa de e-mail avocatpaulalupu@gmail.com
Anunțul se adresează candidaților care își doresc să practice avocatura, nu și celor care au intenția, în viitorul apropiat, de a susține examenul în alte profesii juridice.

Anunțul este valabil pentru municipiul Iași.

Valabil până la data de 16 iunie 2023.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu