marți, 31 mai 2022

Sancționarea dezvoltatorului imobiliar pentru solicitarea unei diferențe de preț față de cel indicat în antecontract ca urmare a diferenței de măsurători. Dreptul consumatorului de a achita un preț stabilit cu exactitate dinainte

 Situația în care vânzătorul sau dezvoltatorul imobiliar solicită o diferență de preț ca urmare a diferenței de suprafață rezultată în urma măsurătorilor și întabulărilor imobilului. 

Ce facem în situația în care ni se solicită un preț mai mare față de cel stipulat în antecontract? Are dreptul vânzătorul să ceară un preț mai mare în cazul în care, în urma măsurătorilor, va rezulta o suprafață mai mare față de cea estimată?

„Solicitarea unei diferențe de preț în condițiile în care diferența de suprafață se încadrează în marja de +/-3% prevăzută în antecontract reprezintă o încălcare a legii. Aceasta deoarece operatorul economic are obligația de a se asigura că produsele oferite spre comercializare (în speță, imobilul) respectă condițiile declarate (clauzele antecontractului), inclusiv cele referitoare la diferența de suprafață și prețul de vânzare.”

Materialul este disponibil AICI





marți, 17 mai 2022

Am construit un imobil pe terenul socrilor și acum nu vor să ne facă acte. Ce soluții avem?



Am răspuns câtorva întrebări des întâlnite precum:

- 𝗔𝗺 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝘁 𝘂𝗻 𝗶𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻𝘂𝗹 𝘀𝗼𝗰𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀̦𝗶 𝗮𝗰𝘂𝗺 𝗻𝘂 𝘃𝗼𝗿 𝘀𝗮̆ 𝗻𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝗰𝘁𝗲. 𝗖𝗲 𝘀𝗼𝗹𝘂𝘁̦𝗶𝗶 𝗮𝘃𝗲𝗺?
- 𝗦𝘂𝗻𝘁 𝗼𝗯𝗹𝗶𝗴𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗼𝗰𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗻𝗲 „𝗳𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝗰𝘁𝗲” 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝘀𝗮̆ dacă am construit pe terenul lor?
- 𝗘𝘀𝘁𝗲 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝗮𝘁 𝗰𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝗯𝗶𝗻𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝗰𝗵𝗲𝗶𝗲𝗺 𝗼 𝘃𝗮̂𝗻𝘇𝗮𝗿𝗲, 𝗱𝗲𝗰𝗮̂𝘁 𝗼 𝗱𝗼𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗲, 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ „𝗻𝘂 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗮𝘁𝗮𝗰𝗮”?


Articolul integral este disponibil la adresa: https://avocatpaulaalinalupu.ro/imobil-pe-terenul-socrilor/



luni, 16 mai 2022

Poate fi trasă la răspundere persoana care comentează pe pagina mea de Facebook (sau chiar pe pagina proprie) aducându-mi injurii sau comentarii jignitoare? Daune morale pentru comentariile jignitoare de pe Facebook

O întrebare des întâlnită este aceea dacă „𝗼 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗮̆ 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗽𝗲 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮 𝗺𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲𝗯𝗼𝗼𝗸 𝘀𝗮𝘂 𝗽𝗼𝘀𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗽𝗲 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗽𝗿𝗶𝗲, 𝗮𝗱𝘂𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗶𝗻𝗷𝘂𝗿𝗶𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗷𝗶𝗴𝗻𝗶𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲, 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝗱𝗲𝗿𝗲?”

Răspunsul este da! Indiferent unde (pe Facebook, în ziar, la tv, etc) se întâmplă fapta ilicită (pentru că asta reprezintă - o încălcare a regulilor de drept), aceasta poate fi trasă la răspundere, sens în care îi putem solicita să înceteze respectiva acțiune/să șteargă postările/să se abțină pe viitor de la asemenea acțiuni + despăgubiri, în cazul în care ne-a cauzat vreun prejudiciu.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale, interzicerea de a formula postări cu privire la reclamantă și de a le distribui în mediul public sau privat.

Aceasta a arătat că pârâtul este fostul ei soț, iar între părți au fost mai multe litigii referitoare la situația copiilor minori, iar în acest context, pârâtul a postat pe facebook comentarii injurioase și tendențioase la adresa sa.

Pârâtul nu a negat comiterea faptelor solicitând, în principal, respingerea cererii, iar în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor la suma de 1000 lei.

Instanța a reținut că Facebook este un spațiu public, iar libertatea de exprimare nu este una absolută, ci are anumite limitări, mai ales când este vorba despre viață privată și familie.

Întrucât nu se critică  instituții sau politici publice de interes general, ci elemente pur private, precum relațiile de familie, dintre foști soți, libertatea de expresie este permisă până la punctul în care se încalcă drepturile persoanelor implicate, iar în concret, este evident că scopul pârâtului a fost acela de aduce jigniri reclamantei.

Manifestarea pârâtului a depășit limitele unei exprimări acceptabile, nefiind o simplă exagerare, ci expunerea în public a unor judecăți de valoare profund jignitoare pentru reclamantă, care sunt de natură să lezeze demnitatea atât ca femeie, cât și ca mamă a două minore.

Instanța ia în calcul faptul că mesajele au fost văzute de un număr însemnat de persoane, precum și de profesorii copiilor, iar reclamanta desfășoară o activitate care presupune munca cu publicul.

În fine, instanța amintește că nu este necesar să interzică pârâtului să se abțină pe viitor de la asemenea comentarii, cu titlu preventiv, întrucât obligația aceasta este una legală.

Instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 8000 lei cu titlu de daune morale.

(Judecătoria Brașov, sentința civilă nr. 1387/23.02.2021)