duminică, 24 ianuarie 2016

Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui pe cale administrativa


Numele de familie sau prenumele poate fi schimbat, pentru motive temeinice, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

Cu titlu de exemplu, sunt considerate întemeiate următoarele motive:
  •  numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
  • când prenumele purtat este specific sexului opus;
  •  când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină;
  • când persoana în cauză are un nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește schimbarea acestuia;
  •  când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și dorește să poarte un nume românesc;
  •  în cazul schimbării sexului prin hotărâre judecătorească;
  •  când părinții au divorțat, iar copiii încredințați părintelui ce a revenit la numele anterior căsătoriei, doresc să poarte numele acestuia.

Soluționarea cererii este de competența Președintelui Consiliului Județean de la domiciliul persoanei care dorește schimbarea numelui.
1. Prealabil depunerii cererii, se va publica în Monitorul Oficial intenția de schimbare a numelui, iar orice persoană interesată are dreptul face opoziție în termen de 30 de zile de la publicare. Cererea care vizează schimbarea numelui format din expresii indecente sau ridicole, poate fi exceptată de la publicarea în Monitorul Oficial cu aprobarea conducătorilor Consiliului Județean.

2. După publicarea cererii în Monitorul Oficial și expirarea termenului de formulare a opozițiilor, se adresează Serviciului de Stare Civilă o cerere la care se anexează:
- copii legalizate de pe certificatele de stare civilă
- actul de identitate
- cazier fiscal,
- cazier judiciar,
- declarație notarială de consimțământ în situația în care schimbarea numelui privește doar pe unul dintre soți sau pe copilul minor
- declarație de notorietate în cazul persoanei care a folosit în mod obișnuit un al nume decât cel din actele de stare civilă;
- un exemplar al Monitorului Oficial în care a fost publicată cererea
- taxe de timbru în valoare de 15 lei  si 50 lei
- alte acte pe care solicitantul le consideră utile în susținerea cererii.

3. Serviciul de Stare civilă înaintează cererea împreună cu documentația aferentă Serviciului Public Județean de Evidență a Populației, care trebuie să o soluționeze în termen de 60 de zile de la primire.
Practic, întreaga procedură durează aproximativ 3 luni, incluzând perioada de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial în care se pot formula opoziții.

Legislație aplicabilă:
  • Ordonanţa Guvernului nr. 41/ 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice;
  • Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată şi actualizată;
  • Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011, pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
  • Codul civil, Legea nr. 287/ 2009, republicată.
Articol scris de Paula-Alina Lupu, avocat în Baroul Iași
Telefon: 0755.795.608
email: avocatpaulalupu@gmail.com





vineri, 22 ianuarie 2016

Daune morale pentru postarea unor mesaje jignitoare pe Facebook


În cauză, pârâtul, nașul de cununie al reclamantei, a postat un mesaj pe Facebook în care afirma că  aceasta este o femeie de moravuri ușoare. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune morale și obligarea acestuia la publicarea hotărârii într-un ziar național. Arată reclamanta că fapta pârâtului este cu atât mai gravă cu cât acesta a fost nașul său de cununie și că i-a fost afectat renumele profesional, reclamanta exercitând profesia de contabil, ce implică un contact permanent cu publicul.

În apărare, pârâtul arată că postarea sa de pe Facebook a fost vizualizată de o singură persoană, respectiv fostul soț al reclamantei (acesta fiind și cel care a încunoștințat-o pe reclamantă) și că reclamanta nu a dovedit faptul că mai multe persoane ar fi aflat despre mesajul postat. Totodată, solicită și el obligarea reclamantei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei, întrucât aceasta i-ar fi adresat injurii și amenințări.
Instanta a admis acțiunea, obligând pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 lei și cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 lei. Respinge capătul de cerere privind publicarea hotărârii într-un ziar național. Cu privire la cererea reconvențională a pârâtului de obligare a reclamantei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei, instanța o respinge ca neîntemeiată.


"....instanța reține că este de notorietate faptul că postările scrie pe pagina personală de Facebook pot fi văzute cel puțin de către „prietenii” celui care face postarea, dacă nu de toată lumea care are un cont de Facebook. Or, pârâtul, după cum rezultă din fotografia de la fila 10 are un număr de 140 de prieteni pe Facebook care puteau oricând să vadă postarea sa, înainte de a fi ștearsă. Ca atare, susținerea sa potrivit căreia doar soțul reclamantei a văzut postarea este nu doar nedovedită dar și puțin plauzibilă.
În speță, instanța reține că pârâtul a adus atingere onoarei și reputației reclamantei prin postarea făcută pe pagina sa de Facebook.
Ca atare, având în vedere faptul că s-a adus atingere unui drept fundamental al reclamantei (dreptul la demnitate și onoare), că aceasta a fost deosebit de afectată de fapta pârâtului, după cum rezultă din declarațiile martorelor .... și văzând totodată că reclamanta este de profesie contabil, astfel încât imaginea și felul în care este percepută în societate poate să-i influențeze profesia și cariera, instanța apreciază că suma de 30.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit.n ce privește solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul la publicarea hotărârii într-un ziar largă răspândire, instanța consideră că acest lucru nu se imune în speță întrucât pârâtul nu a săvârșit fapta prin intermediul presei, astfel că nu se poate susține că prin publicarea hotărârii s-ar realiza o reparație nepatrimonială a prejudiciului cauzat reclamantei, cu atât mai mult cu cât cele publicate de către pârât pe pagina sa de Facebook nu reprezintă un subiect de interes național care să intereseze publicul larg."
speta preluata de pe: http://www.rolii.ro/hotarari/566f53fbfea3f99fdddd87d1
foto: https://news.bitcoin.com/bitcoin-and-encryption-are-protected-by/

Infractiunea de acces ilegal la un sistem informatic

Cunoscand parola adresei de email a persoanei vatamate, inculpata M. a accesat in mod ilegal contul acesteia.
Totodata, inculpata a accesat contul de facebook al persoanei vatamate si a schimbat adresa de conectare, astfel incat persoana vatamata nu a mai putut sa-si utilizeze contul de facebook.

Dupa ce i-a restrictionat contul de facebook, inculpata a modificat setarile contului, astfel incat unele discutii purtate de persoana vatamata cu martora A. pe chat-ul privat au putut fi vizualizate de orice vizitator al contului persoanei vatamate. In cauza s-a efectuat perchezitia informatica a laptopului inculpatei.

Instanta:
"Din punct de vedere a laturii subiective, infracțiunea se comite cu intenție, directă sau indirectă. Ori, prin utilizarea user-name și a parolei aferente acestuia, respectiv a adresei de email aparținând persoanei vătămate și a parolei de acces pe care o cunoștea, dar pe care nu era îndreptățită să o utilizeze (neavând acordul persoanei vătămate), inculpata a accesat fără drept contul de Facebook „A____ Ale”, astfel că acțiunea sa frauduloasă se circumscrie noțiunii de acces fără drept la un sistem informatic.
Deși apărarea a susținut că această faptă nu a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege, Curtea constată că inculpata procedând în maniera anterior reținută și descrisă mai sus a săvârșit fapta cu intenție directă, respectiv că a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv accesarea fără drept a sistemului informatic și a urmărit producerea lui. Atâta timp cât rezultatul prevăzut este inevitabil și autorul acționează pentru realizarea lui, cum este cazul de față, nu mai este necesară să se facă dovada că a urmărit producerea acelui rezultat.
Inculpata a recunoscut in totalitate faptele, nu a putut explica motivul pentru care a procedat in acest fel, insa a aratat ca regreta savarsirea faptelor.
Inculpata a fost condamnata la 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de acces ilegal la un sistem informatic si la 8 luni inchisoare pentru alterarea integritatii datelor informatice, cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pentru un termen de 2 ani."

Speta preluata de pe http://www.rolii.ro/hotarari/56717e3b2befc1d56e93270b
foto: http://www.digitaltrends.com/computing/florida-teen-charged-with-hacking-felony-for-changing-computer-wallpaper/