Ieşencele se adresează tot mai des instanţelor de judecată pentru a se proteja de soţii sau rudele violente * în ultimii ani, astfel de cereri au atins un nivel incredibil * până acum, în 2016 a fost înregistrată o creştere cu 50% a acestui tip de acţiuni, faţă de anul trecut
Tot mai multe femei din Iaşi se adresează instanţelor de judecată pentru a fi protejate de soţii sau rudele violente. Până acum, în 2016, la Judecătoria Iaşi au fost înregistrate 60 de astfel de solicitări (12 pe lună), mai multe cu 50% decât anul trecut. Conform datelor statistice, în 2015 au fost înregistrate opt asemenea dosare pe lună.
În 2014 au fost depuse la Judecătorie 90 de dosare de acest tip (şapte pe lună), în creştere cu 40% faţă de 2013, când au fost înregistrate 64 de astfel de cauze. În 2012 au fost înregistrate doar 42 de dosare (3,5 pe lună), mai puţine cu 20% decât în următorul an.
„Într-adevăr, numărul cererilor pentru emiterea unui ordin de protecție a crescut în ultimii doi-trei ani, iar, din practică, pot să vă spun că, cel mai adesea, victimele provin din mediul rural, din familii care au ca singură sursă de venit alocația de stat pentru copii, agresiunile fiind repetate și având loc aproape de fiecare dată pe fondul consumului de alcool sau al crizelor de gelozie. Din păcate, de multe ori, victimele violenței în familie îndură tratamentul agresiv din cauză că nu au mijloace financiare pentru a-și găsi o locuință în care să plece cu copiii și speră, totodată, că agresorul se va schimba. De regulă, limita este dată de momentul în care agresorul devine violent și cu copiii, moment în care mama se adresează Poliției sau asistentului social din cadrul Primăriei“, a declarat avocata Paula Alina Lupu.
Violenţa le aduce la judecător
Ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie a fost emis în urmă cu câţiva ani. Conform legislaţiei, persoanele agresate fizic de către un membru al familiei pot cere instanţei emiterea unui ordin de protecţie. Cererile în acest sens sunt judecate în regim de urgenţă.
Potrivit actului normativ, cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.
„Orice persoană a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei să emită un ordin de protecţie prin care să se dipună, în mod provizoriu, pentru maximum şase luni, una sau mai multe obligaţii ori interdicţii“, se menţionează în lege.
Concret, prin ordinul de protecţie se pot dispune următoarele măsuri: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune (când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima); obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de resedinţa, locul de muncă sau unitatea de învaţământ a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute; încredinţarea copiilor minori sau stabilirea resedinţei acestora.
„În Iași există centre pentru protecția femeilor victime ale violenței și adăposturi care pot prelua temporar aceste persoane împreună cu copiii și unde pot beneficia de consiliere psihologică, precum și de îndrumare pentru cererea unui ordin de proecție sau formularea de plângeri penale. Din informațiile mele, aceste centre colaborează cu diverse societăți care le pot asigura un loc de muncă victimelor, astfel încât acestea să își poată asigura cele necesare traiului în perioada în care beneficiază de măsuri de protecție, dar și ulterior, pentru a nu mai fi nevoite să se întoarcă în locuința agresorului“, a adăugat Paula Alina Lupu.
A încălcat ordinul
Pe data de 31 mai 2016, Judecatoria Iaşi a înaintat către Postul de Poliţie Andrieşeni un ordin de protecţie privind un bărbat de 53 de ani, din comuna Andrieşeni, ordin ce a fost pus în executare de îndată, prin evacuarea bărbatului şi atenţionarea acestuia de a nu se apropia la mai puţin de 50 de metri de reclamantă şi locuinţa acesteia.
Totuşi, individul a încălcat prevederile ordinului de protecţie prin pătrunderea în curtea locuinţei femeii, fiind necesară intervenţia poliţiştilor pentru îndepărtarea acestuia. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru neexecutarea sancţiunilor penale.
„Având în vedere că măsurile luate în cadrul ordinului de protecţie sunt temporare, pe o durată de cel mult 6 luni, victimele pot formula şi plângeri penale pentru infracţiunile de lovire sau pentru vătămare corporală, în acest fel putându-se lua măsuri reale de coerciţie faţă de agresor pe termen lung“, a încheiat Paula Alina Lupu.
Ciprian NEDELCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu