"Reglementarea dreptului de a solicita despagubiri sau o prestație compensatorie cu ocazia divorțului, deși a prezentat un interes deosebit atat pentru practicieni, cat și pentru justițiabilii dornici in a-și valorifica asemenea pretenții, a ridicat dificultați aparte in practica. In mod surprinzator, in pofida unui interval de timp consistent ce a trecut de la intrarea in vigoare a noului Cod civil, numarul acțiunilor in justiție intemeiate pe dispozițiile art. 388 sau 390 C. civ. este totuși destul de redus, la nivel național, numarul fiind inca de ordinul zecilor.
Lucrarea conține un numar de 30 de spețe care mi-au atras atenția atat prin prisma situațiilor de fapt, cat și a motivarilor inedite, iar prin intermediul comentariilor am incercat sa-mi aduc modesta contribuție, prezentand propriile definiții și soluții practice.
Deși nu constituie tema prezentei lucrari, am ales sa redau soluțiile cu privire la capetele accesorii de cerere in cateva cazuri aparte (de exemplu: autoritatea parinteasca exclusiva in cazuri deosebite, legaturi personale cu condiția ca minorul sa-și doreasca acest lucru și pastrarea numelui de familie purtat in timpul casatoriei, situație pe care am incadrat-o in categoria celorlalte compensații pe care soțul nevinovat le are in vedere la introducerea cererii de divorț). "
Autoarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu