Stabilirea locuinței minorului în străinătate. CEDO, cauza Simona Mihaela Dobre versus România.

 

O situație relativ frecventă în practică este aceea în care, după divorț, unul dintre părinți (respectiv cel la care s-a stabilit locuința copilului), dorește să se mute într-o altă țară, unde există o oportunitate de angajare în condiții foarte avantajoase față de cele din România. 

În acest context, s-au întâlnit mai multe situații practice:

1.               Părintele pleacă cu copilul, profitând de faptul ca acesta exercită autoritatea părintească în mod exclusiv;

2.               solicită instanței stabilirea locuinței minorului în străinătate;

3.               solicită instanței suplinirea acordului pentru deplasarea minorului, fără a solicita și schimbarea locuinței în străinătate și cu intenția de a nu mai reveni în țară, având în vedere faptul că celălalt părinte nu are la dispoziție decât efectuarea unei plângeri pentru răpire internațională de minori.

Indiferent de buna sau reaua-credință a părintelui reclamant, în sensul de a dezvălui intenția reală și de a formula cererea în conformitate cu aceasta, ceea ce omite acesta este faptul că, celălalt părinte va fi privat de posibilitatea de a păstra programul de legături personale cu minorul, fără a mai face vorbire despre faptul că, indiferent de vârsta minorului, el va fi luat din mediul său obișnuit.

Pe data de 21 martie 2023, CEDO s-a pronunțat în cauza Simona Mihaela Dobre v. România (cererea 8361/21), stabilind că instanțele române au procedat legal atunci când au respins cererea mamei de a se muta în Canada împreună cu fiul său de 10 ani. Reclamanta era divorțată de tatăl copilului și exercitau împreună autoritatea părintească asupra minorului. Tatăl s-a opus plecării reclamantei în Canada. Având în vedere că tatăl nu a fost de acord cu plecarea sa, reclamanta a apelat la instanța de judecată pentru a suplini acordul tatălui privind mutarea în străinătate.

Deși reclamanta a invocat că minorul va avea acces la o educație mai bună în străinătate, instanțele române au apreciat că interesul minorului de a avea legături personale cu tatăl și cu fratele mai mare este superior interesului acestuia de a avea acces la educație mai bună în alt stat.